101 avorturi regretate

Anonimă

Atunci am mers la avort. La vârsta aceea, nu conștientizam că e bine sau că e rău. Acum am fost de trei ori programată la avort și am anulat

01 mai 2020

Din prima clipă am simțit că o să fie o fetiță și mă rog Domnului să am un copil sănătos. Acum, pentru mine, asta contează.

Bună tuturor celor care vor citi povestea mea!

Să fiu sinceră, nu știu cum să încep să povestesc exact cele prin care am trecut și încă trec în acest moment.

Sunt o mămică de 34 de ani. În urmă cu 13 ani, am născut un băiețel numai și numai datorită mie. Am luptat din toată puterea să-i dau viață. Tatăl lui nu l-a dorit. Din ziua când a aflat că sunt însărcinată, a motivat mereu că nu este pregătit de așa ceva.

Eram împreună de doi ani și ceva când am rămas însărcinată cu el. Erau multe lucruri care nu-mi plăceau în comportamentul lui, dar, odată cu timpul, m-am obișnuit, nu mai puteam fără el și parcă nici nu mai vedeam nimic rău în el.

Așadar, cu multe certuri, foarte multe, la cinci luni de sarcină, ne-am căsătorit.

Abia atunci a început răul. A început să mă lovească în burtă. Pentru el nu conta că sunt însărcinată… ura… seara târziu acasă… Așa a fost până să nasc și după.

La șapte luni după naștere, am rămas din nou însărcinată. Chiar nu știu cum, fiindcă ciclu nu aveam. Nu a dorit copilul sub nicio formă. Am mers la avort. La vârsta aceea nu conștientizăm că e bine sau că e rău.

În anii următori, noi am stat la părinții lui. Acolo eram doar slugă și mingea lui de fotbal.

Toți membrii familiei făceau duș sau baie în cadă, ca toți oamenii, în timp ce eu mă spălăm într-un lighean. Așa am trăit câțiva ani, până când am decis să îl părăsesc.
Am plecat la părinții mei și l-am lăsat. În trei luni de zile a tot insistat să mă întorc la el, că se va schimba și că părinții lui nu îmi vor mai face rău.

Co prostuță, mi s-a făcut milă – doar milă, că iubire deja nu mai era demult. I-am zis că mă întorc la el dacă mergem deoparte, cu chirie. Când stăteam la socri, seara, când venea de la muncă maică-sa îl certa și îl întorcea împotriva mea, pe motiv că noi eram mai jos financiar decât ei.

În fine, sunt multe de povestit: ce a făcut mama lui, cât de mult s-a împotrivit… Dar, până la urmă, ne-am mutat separat.

Ce credeți, că am avut pace? Nu. Ea nici acolo nu ne-a dat pace să trăim. După trei ani de stat așa, cu chirie, cu bătăi și cu maică-sa în sus și în jos, l-am lăsat și am plecat peste hotare.

Mi-am luat băiatul cu mine și am plecat la fratele meu. Am stat un an cu ei, apoi a trebuit să-mi caut un adăpost unde să pot sta mai departe. Vă dați seama, cu un copil de câțiva ani nu puteam face față. Am mers acasă și l-am lăsat pe cel mic cu mama mea pentru doi ani.

În acești ani am muncit zi și noapte. Aveam două joburi, că să pot face bani să pot închiria o casă unde să îmi aduc copilul. Am făcut bani cu ajutorul Domnului, că mi-a dat sănătate să muncesc.

Când trebuia să iau copilul, aveam nevoie de declarație de la el că îi dă voie să meargă cu mine. Eu în tot acest timp eram peste hotare. El acasă cu distracția, copilului un iaurt și câteva banane i-a adus... Ok, nu asta conta.

Mi-a zis că îmi dă declarație numai dacă nu mă despart de el. În tot acest timp nu am dat divorț, fiindcă îmi tot repeta că el nu-mi dă semnătură pentru nici un act.

Am continuat să vorbesc strict numai ce era legat de copil cu el și, când mergeam acasă, de două ori pe an, mă străduiam să merg la copil, el insista că s-a schimbat, că nu mai este ce era, că pentru el familia este familie, că a realizat greșelile și nu vrea să mă piardă.

A rugat-o pe nașa noastră să vorbească cu mine să nu îl părăsesc. Spunea că-mi va dovedi că s-a schimbat, că seara va fi acasă, că orice a greșit în trecut nu o să se mai repete.

După ce băiatul meu a stat doi ani acasă cu mama mea, l-am luat cu mine peste hotare. În fiecare seară tatăl lui ne suna. Am început a vorbi seară de seară. Din vorbe, din tot comportamentul lui, chiar părea schimbat.

După un an și jumătate de când venise copilul cu mine peste hotare, am căzut de acord să îi mai dau o șansă. Îmi ziceam că, dacă aici nu-i maică-sa, o să fie mult mai bine, plus că el arăta că s-a schimbat.

Într-adevăr, se schimbase, mă respecta mai mult ,vorbea altfel și mereu îmi zicea că vrea al doilea copil. Însă eu, știindu-l, nu voiam, fiindcă știam prin ce trecusem.

Acum sunt deja independentă, el depinde de mine în mare parte. Simțeam cumva că nu-i bine că doar știam exact ce fel de om este. Am fost contra mereu, dar el a continuat cred câteva luni să îmi zică.

Până la urmă, fără voia mea, am rămas însărcinată (nu pot lua contraceptive, fiindcă am dureri mari de stomac).

Okay, atunci copilul o să fie bine venit, mi-am zis, că băiatul meu mereu îmi cerea o soră.

Acum, mă credeți sau nu, am 12 săptămâni de sarcină, iar el îmi cere să fac avort în fiecare seară. De data aceasta mă rog Domnului să ajung să nasc un copil sănătos, să nu mai fac greșelile pe care le-am făcut, dar cu el, de data asta, nu mai dau șanse.
Sincer, am fost de trei ori programată la avort și mereu am anulat.

Din prima clipă am simțit că o să fie o fetiță și mă rog Domnului să am un copil sănătos. Acum, pentru mine, asta contează.

Am scris povestea aceasta a mea după o ceartă cu el și am plâns până când nu am mai putut.

Ochii îmi sunt umflați de plâns și cred că am multe greșeli, dar nu asta contează, contează faptul că noi, femeile, suntem ceea ce ei nu pot fi.

Numai în noi pot bate două inimi odată și sentimentul acesta ei nu o să îl înțeleagă niciodată.

Domnul să fie alături de toate mămicile care au născut și de cele ce au gânduri rele. Să le facă să depășească răul din gândul lor.

Vă mulțumesc.

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoanele cunoscute dumneavoastră care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii pe adresa de mail 101marturii@gmail.com

Mărturiile pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau datele de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice, decât dacă ei solicită aceasta.

Vă rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în abordarea crizei de sarcină.