O.M., Cluj-Napoca
Timp de ani de zile, mama a avut aproape noapte de noapte același coșmar
29 sep 2017
Cel mai important lucru pentru mine azi este să sprijin femeile însărcinate să-și nască și să-și crească copiii. Dar nu vreau să scriu aici povestea mea, ci o altă poveste care m-a influențat, totuși, în mod mai mult sau mai puțin direct. Sunt sigură de asta.
Cu câțiva ani în urmă, mama mi-a povestit că, timp de ani de zile, a avut aproape noapte de noapte același coșmar care o făcea să se trezească cu o transpirație rece și cu bătăi accelerate ale inimii.
Visa că aude din dulap scâncete de copil și, deschizând dulapul, vedea multe cutii de pantofi în care se aflau, ca în niște sicrie, copii mici aproape morți, slabi, sfârșiți de foame.
S-a întâmplat că, odată, i-a mărturisit soacrei ei despre numeroasele sale avorturi, despre acest coșmar și starea ei de zbucium sufletesc
Bunica a dojenit-o, dar a încredințat-o că vor trece coșmarurile, căci va plăti 40 de slujbe să fie pomenită în Sfânta Liturghie pentru iertare de păcate.
Într-adevăr, la sfârșitul celor 40 de liturghii, mama a simțit o ușurare și o rărire considerabilă a frecvenței visului.
Poate vă întrebați de ce nu a mers mama la Biserică, de ce nu a sfătuit-o bunica să meargă la spovedit, să caute un duhovnic. Pentru că mama era reformată nepracticantă.
După ce a ieșit la pensie, a găsit pace și liniște sufletească în biserica ortodoxă din satul în care s-a retras. Însă, după un timp, a realizat că îi lipsea ceva foarte important: nu se putea spovedi și împărtăși cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului. S-a hotărât să se boteze.
Deși prin taina botezului îi erau iertate toate păcatele de până atunci, mama și-a dorit să se spovedească la preotul din sat pentru ca acesta, devenindu-i duhovnic, să o cunoască mai bine.
În noaptea care a urmat primei ei spovedanii și împărtășanii, mama visează ceva: se deschide ușa casei și, într-o lumină orbitoare de vară, intră un grup mare de tinere fete și băieți, toți cam de 18 ani. Mama simte că aceștia sunt copiii ei. Din grup se desprinde un băiat care îi spune: „Suntem copiii tăi, mamă. Nu te speria. Am venit să-ți spunem că te-am iertat”.
Bun ești, Doamne, bun!
Visa că aude din dulap scâncete de copil și, deschizând dulapul, vedea multe cutii de pantofi în care se aflau, ca în niște sicrie, copii mici aproape morți, slabi, sfârșiți de foame.
S-a întâmplat că, odată, i-a mărturisit soacrei ei despre numeroasele sale avorturi, despre acest coșmar și starea ei de zbucium sufletesc
Bunica a dojenit-o, dar a încredințat-o că vor trece coșmarurile, căci va plăti 40 de slujbe să fie pomenită în Sfânta Liturghie pentru iertare de păcate.
Într-adevăr, la sfârșitul celor 40 de liturghii, mama a simțit o ușurare și o rărire considerabilă a frecvenței visului.
Poate vă întrebați de ce nu a mers mama la Biserică, de ce nu a sfătuit-o bunica să meargă la spovedit, să caute un duhovnic. Pentru că mama era reformată nepracticantă.
După ce a ieșit la pensie, a găsit pace și liniște sufletească în biserica ortodoxă din satul în care s-a retras. Însă, după un timp, a realizat că îi lipsea ceva foarte important: nu se putea spovedi și împărtăși cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului. S-a hotărât să se boteze.
Deși prin taina botezului îi erau iertate toate păcatele de până atunci, mama și-a dorit să se spovedească la preotul din sat pentru ca acesta, devenindu-i duhovnic, să o cunoască mai bine.
În noaptea care a urmat primei ei spovedanii și împărtășanii, mama visează ceva: se deschide ușa casei și, într-o lumină orbitoare de vară, intră un grup mare de tinere fete și băieți, toți cam de 18 ani. Mama simte că aceștia sunt copiii ei. Din grup se desprinde un băiat care îi spune: „Suntem copiii tăi, mamă. Nu te speria. Am venit să-ți spunem că te-am iertat”.
Bun ești, Doamne, bun!