Ioana, 60 de ani
Mi-am avortat copiii pentru o minciună
28 iul 2023
Am 60 de ani. După aproape 40 de căsnicie, soțul meu mi-a spus că și-a găsit pe altcineva, o doamnă mai tânără, de 40 de ani. Am intrat în șoc și în depresie.
În cei aproape 40 de ani de căsătorie am vrut mereu să fac totul pentru familie. De aceea am trecut peste problemele lui cu alcoolul, peste violența față de mine, peste aventuri cu alte femei. Am născut un copil, dar i-am avortat pe următorii trei, la insistența lui. Am făcut totul ca să îl păstrez pe el lângă mine și acum a plecat. De fiecare dată când am trecut cu vederea ceea ce făcea, am crezut că fac bine și că va fi bine. Acum văd rezultatul.
Cel mai rău îmi pare de cei trei copii avortați, nevinovați. Atunci știam că nu e bine să fac avort, dar mi se părea că astfel va fi bine pentru familie. Acum îmi dau seama că și ei erau familia pentru care îmi spuneam că mă lupt. Și că probabil ei ar fi rămas cu mine și acum, când sunt bătrână și soțului meu nu îi mai sunt de folos. Singura mângâiere este că a rămas cu mine copilul pe care l-am născut. Îmi dau seamă că, dacă i-aș avea pe toți patru lângă mine, cu tot cu nepoți, șocul plecării soțului ar fi fost mult mai mic.
Am scris acest mesaj pentru alte femei care vor să facă totul pentru familie: familia nu este doar soțul care îți spune că divorțează dacă nu faci avort, ci și acel copil nevinovat, care e mic dar, dacă îl naști, va fi adult când tu vei fi bătrână. Iar acel copil e posibil să îți fie fidel mai mult decât soțul. Acum, la 60 de ani, am conștientizat că mi-am avortat copiii pentru o minciună.